Kitobni o'qish: «Harță Răzășul»

Vasile Alecsandri
Harță Răzășul

Persoane

Harță Răzășul

Bursuflescu

Lunceanu, primar

Tarsița Garofeasca, văduvă

Măriuca, tînără țărancă

Un Lacheu

(Scena se petrece la moșia Bursufleni.)

(Teatrul reprezintă o livadă, cu casa boierească în fund printre copaci. În stînga actorului, un gard cu o portiță. În dreapta, o laiță sub un copac.)

Scena I

Bursuflescu (în halat și cu fes cusut pe cap): Plăcut e de a fi proprietar pe o moșie cumpărată ieftin, după împărțeala pămînturilor!… Nu te mai îngrijești de legea rurală și, dacă natura te-a înzăstrat cu darul poeziei, poți în toată liniștea să te hîrjonești cu muzele… Iaca eu, de pildă, Anastasi Bursuflescu, m-am născut poet și cred că m-ați cetit și chiar admirat ades în calendare… Am făcut multe ode la Anul Nou, cîteva cîntice de amor și un șir de satire pipărate în contra guvernului… Acum m-am retras la moșia mea, la Bursufleni, ca să respir aerul cîmpiei, să visez să mă alint și să-mi caut amorul… (În taină.) Căci sînt înamorat de vecina mea, d-na Tarsița Garofeasca, o văduvă nurlie, care a binevoit a primi ca să-și schimbe numele grădinăresc de Garofească în acel armonios de Bursuflească… O aștept chiar azi de dimineață să vie ca să ne cununăm aici, în castelul meu, și am dat de știre primarului, domnului Lunceanu, ca să-și aducă registrul și să ne unească după legea cea nouă… Ba încă l-am mai poftit ca, odată cu registrul, să aducă și pe Tarsița de la moșia ei… Ah! ce zi fericită pentru mine! am să cunosc în fine deliciurile căsătoriei… Trebuie însă ca să ies cu plin înaintea miresei, să o primesc cu o poezie improvizată ad-hoc… Ian să cerc.

(Se primblă pe scenă inspirat și declamă:)

Așteptînd a mea mireasă cu-o nespusă nerăbdare, Simt că sîngele meu ferbe, că pe frunte mă fac roș… Inima me bate… bate ca… ciocanul… pe-o… căldare, Și că-n ea răsună, cîntă un glas dulce de… cucoș!

(Se aude un cîntat de cucoș peste gard.)

Tronc! iar mi-a spăriet muza, cucoșul dracului!… În toate zilele îmi turbură visurile cu țipetul lui răgușit, parcă l-ar pune înadins Harță Răzășul, vecinul meu, ca să cucurigească, tocmai cînd vreu să pun mîna pe o rimă. (Cătră public.) Cică hreanul are la rădăcină un verme care îl roade, eu am pe un răzăș! pe jupînul Harță… (Arătînd în stînga.) Iată casa lui, cole… numai gardul ne desparte… sîntem vecini! (Cu amar.) Cunosc eu multe vecinătăți supărătoare, d-apoi ca asta a me nu se află alta mai nesuferită.

(Se aude din dosul gardului Harfă cîntînd.)

Ian auziți-l… Nu pot trăi liniștit de răul lui; cînd îi sar cînii peste gard, de-mi mănîncă păsările; cînd mojicul își întinde rufele cele strențeroase pe spini, sub ochii mei; cînd își scapă vaca în grădina mea… Ce să mai spun?… I-am propus să-mi vîndă răzășia lui, ca să scap de el… Unde!… mi-a cerut cît dracu pe tatăsău… a simțit, hoțul, că am nevoie de el și mă ține de nas… (Ascultînd.) Nu mai aud nimic… a fi ieșit de acasă… Să-mi urmez poezia. (Declamă:)

Ah! cum să-mi potolesc focul? Ah! spune-mi, ce-o să mă fac?

Cînd amorul fără milă îmi tot zice…

(Se aude după gard glasul lui Harță, strigînd: „Tio, malac!”. Furios.) Malac!… Ei! nu mai e de suferit. (Strigă:) Harță!… Bade Harță…

Scena II

Bursuflescu, Harță (la portiță)

Harță: Ce poftești, domnule?

Bursuflescu: Știi d-ta pentru ce am scos din pungă 8319 galbeni, 27 lei și cîteva parale și le-am dat pe moșia asta?

Harță: Pentru că ai găsit-o ieftină, domnule.

Bursuflescu: Asta-i una… și alta?

Harță: Alta? Pentru că ai avut poftă să te faci proprietar.

Bursuflescu: Ai gîcit… Însă pricepi ce vra să zică a fi proprietar?

Harță:

 
Pricep.
Cine are o moșie,
Cine-i bun proprietar
Are supărări o mie,
Care-l umple de amar.
Ba-i pre mult soare,
Ba-i pre răcoare,
Ba suflă crivăț, ba vînt de foc,
Ba cade ploaie,
Și curg șivoaie,
Care-ți ineacă lanul pe loc.
Ba prețul scade,
Grindina cade,
Locusta vine, potop grozav!
Și peste toate
Alte păcate
Mai ai la urmă și un vătav.
…………………………………..
Iată, zău, ce vrea să zică.
De a fi proprietar.
Trudă multă, treabă mică
Și folos cît frunza-n par.
 

Bursuflescu: Pre frumos; însă ai uitat să pomenești de răul cel mai supărător.

Harță: Care?

Bursuflescu: Vecinătatea unui răzăș.

Harță: Cum asta, domnule?

Bursuflescu: Cum, necum, ascultă! Vrei să-mi vinzi răzășia dumitale?

Harță: Locul meu de baștină? unde au trăit și murit părinții mei, Dumnezeu să-i ierte!…

Bursuflescu (în parte): Iar o să înceapă cu pomelnicul.

Harță: Casă strămoșească unde m-am născut.

Bursuflescu: Ce strămoșească? însuți d-ta ai clădit-o.

Harță: Așa este, dar am clădit-o pe locul caselor celor vechi… livada răsădită de bietul bunul meu Vasile Harță…

Bursuflescu (în parte): Toate aceste-s ca să suie prețul… să videți.

Harță: Da bine, domnule, ce ți-a făcut răzășia me, de nu poți încăpea de dînsa?

Bursuflescu: Ce mi-a făcut?… Știi ce-i muza?

Harță: Mursa?

Bursuflescu: Avut-ai vreodată inspirațiune în viața d-tale?

Harță: Ba m-a ferit sfîntul… numai o dată am avut friguri.

Bursuflescu: Apoi dar nu ne putem înțelege. Vinzi răzășia?

Harță: Locul meu de baștină, unde au trăit și murit?…

Bursuflescu: O vinzi, ori ba?

Harță: Dacă-ți face poftă numaidecît… fie!

Bursuflescu: Cît cei pe dînsa, prețul cel de pe urmă?

Harță: Cu casă, cu livadă, cu tot?

Bursuflescu: Cu tot, afară de cine ești.

Harță: Îi pămînt mult și bun… numai pe perje prind sume mari de bani.

Bursuflescu (nerăbdător): Cît ceri? spune azi.

Harță: Știu eu, d-le?… cît te-a lăsa inima… Ian vro cinci mii de lei.

Bursuflescu: Cinci mii? pentru un petic de loc?… Ai nebunit?… mai dăunăzi ai cerut numai trii mii.

Harță: Așa este, dar de atunci legea rurală o scumpit pămînturile.

Bursuflescu: Vrei trii mii?

Harță: Da… unde!

Bursuflescu: Vrei patru?

Harță: Din cinci, nici o lițcaie mai gios.

Bursuflescu: Gîndește-te, bade Harță… De te-i îndărătnici, eu sînt în stare să ridic de-a lungul gardului un zid nalt cît plopul cela.

Harță: Nu se poate, domnule, că am portiță în gard.

Bursuflescu: Dar portița d-tale se deschide pe proprietatea mea și pot s-o închid.

Harță: Ferească sfîntul! E un drept de șerbire statornicit din bătrîni, care îmi învoiește trecerea prin livada asta.

Bursuflescu: Șerbire prin livada mea?

Harță: Să-ți arăt ispisoacele din pod… Am ian așa un teanc de hîrțoage afumate.

Bursuflescu: Într-un cuvînt, primești ce ți-am dat.

Harță: Cinci mii?

Bursuflescu: Ba patru.

Harță: Nu-mi dă mîna.

Bursuflescu: Nu?… Să nu te căiești, bade Harță, atîta-ți zic… Răzgîndește-te bine… Eu mă duc să gătesc banii…

Harță: Cinci mii în capăt?

Bursuflescu: Nu te scumpi, că te-i căi… Scumpul mai mult păgubește… Știi vorba… (Iese prin fund.)

Scena III

Harță: M-oi căi eu?… Nu cumva-i bate gîndu la giudecată?… Poftească, dacă vrea să guste moara lui Harță Răzășul… de 20 de ani de cînd m-am tot frecat de păreții giudecătoriilor, doar am deprins eu să întorc șuruburi cîrciogărești și am agiuns a putea ținea clanț cu oricare avocat.

 
Eu sînt Harță, baș răzăș.
Cunoscut tocmai prin leș
De ciocoi, de scriitori
Și de mulți judecători.
Ani întregi eu m-am luptat
Pănă ce mi-am cîștigat
Și procesul cîrciocos.
Și nume de Hărță…gos.
 
 
Cunosc orice circioguri și orice coțcării
De-mpricinați purtate prin judecătorii.
Știu cum să cumpăr marturi și să-mi găsesc dovezi,
Care se par că-s falșe și trebuie să le crezi.
Am ispisoace multe, ascunse colo-n pod,
Și știu orice pricină s-o-nod și s-o deznod…
Într-un cuvînt, îmi place de Curți a mă freca…
M-am judecat, mă judec și mă voi judeca,
 
 
Căci sînt Harță, baș răzăș,
Cunoscut tocmai prin leș
De ciocoi, de scriitori
Și de mulți judecători.
Ani întregi eu m-am luptat
Pănă ce mi-am cîștigat
Și procesul meu spinos
Și nume de Harță… jos.
 

Umblă Bursuflescu să-mi cumpere răzășia cu o nimică toată… S-o îndulcit cu chilipiruri, de cînd o pus mîna pe moșia cucoanei Săfticăi, stăpîna cea vecinică a Bursuflenilor… Sărmana! bărbatu-său o calicit cu cheltuielile, vrînd să se aleagă deputat, și, după moartea lui, i s-o scos averea la mezat… Încît biata cucoana Săftica o rămas lipită pămîntului și șede la preotu din sat… Cum aș face, cum aș drege, ca să-i cîștig măcar o căsuță, unde să-și odihnească bătrîne țile… De-aș pute să-l smulg de pene pe ciocîr lanul ist de proprietar nou… Cine știe? bun e Dumnezeu, meșter îi dracu!… Dar ce s-aude?… Ha! Măriuca!

(Se ascunde după copac.)

Scena IV

Harță, Măriuca (vine din dreapta, purtînd pe cap un val de pînză ghilită)

Măriuca

 
Frunză verde nalbă moale,
Ce duci, mîndruliță, -n poale?
Porumbele duc și fragi
Pentru cei care-mi sînt dragi.
 

Harță (în parte): Ian auzi ciocîrlia cum ciripește de dimineață.

Măriuca

 
Frunză verde de cicoare,
Ce calci, mîndră, sub picioare?
Calc urzici și spini ghimpoși
Pentru cei ce-s urîcioși.
 

Harță (arătîndu-se): Măriucă!

Măriuca: Iaca!… aici mi-ai fost, bădică?…

Harță: Ba aiure… Da de unde vii tu, fa?… Ai ieșit de-acasă cu ziua-n cap.

Măriuca: Vrei să zici cu pînza-n cap, pentru că-i albă ca ziua?

Harță (esaminînd valul de pînză): Ca ziua cea posomorită?

Măriuca: Apoi dă, numai de două ori păn-acu am dat-o în undă… Mai așteaptă vro trii-patru zile și-i vide-o mai albă decît cinstita fața dumitale.

Harță (rîzînd): Te cred, fa, și nu ți-a fi greu, căci cinstita fața mea îi albă ca labele tale.

Măriuca: Labe?… Labe-s aceste?… Mai alaltaieri vătavul moșiei zicea că-s de caș dulce și că vre să le mănînce.

Harță: Auzi mîncăul!… Ei! și tu?…

Măriuca: Eu?… i-am tras un caș peste gură de i-a fi părut brînză sărată.

Harță: Bine i-ai făcut, Măriucă… L-a fi umplut zărul?

Măriuca: Așa-mi pare, că se ținea rău de nas.

Harță: Și nu s-o mîniet?… Vătajii-s cam iuți… Măriuca; Atîta grijă să am eu pe fața pămîntului!… Cucoana Săftica, nînașa mea, mi-o zis în mai multe rînduri: „Fa, Măriucă, să te ferești de minciunile flăcăilor ca dracu de tămîie!…” De atunci, cînd se leagă vreun hîtru de mine, am leac de alungat dracu.

Harță: Care leac?

Măriuca: Îl aghezmuiesc cu astă… labă, cum o numești d-ta.

Harță: Da pe mine, Măriucă, m-ai aghezmui?

Măriuca: Pe d-ta nu, bădica, că m-ai crescut în casă și mi-ai purtat de grijă ca un frate mai mare. D-ta ești om de omenie și știu că, dacă ți s-ar aprinde călcăile, ai alerga la popa, ca să-l rogi să ne cunune.

Harță: Iaca, mă!… Vrei să te faci răzășiță?

Măriuca: Și de ce nu?… mai găsești multe fete ca mine, harnice și voinice? (Arătîndu-și brațele goale.) Ian privește brațe bune de lucru. (Arătîndu-și picioarele.) Ian privește picioare, care nu mai ostenesc niciodată…

Harță (plecîndu-se): Ce-i drept!… și-s mici, fa, le-aș cuprinde-n palmă. (Întinde mîna.)

Măriuca: Nu pune mîna, că dau.

Harță (voind să apuce piciorul): De-i da tu, dau și eu.

Măriuca: Na! (Trage un pumn lui Harță.)

Harță (rîzînd, dă un pumn Măriucăi): Na și ție!

Măriuca (scăpînd jos pînza de pe cap): Iaca!… mi-ai răsturnat valu de pînză în țărnă… Destulă treabă!… (Începe a plînge.) Și de-abia o spălasem… (Adună pînza de jos.) Șagă-i asta?

Harță (ajutîndu-i): Lasă, fa Măriucă, nu te măhni, că n-am făcut înadins.

Măriuca: Atîta ar fi trebuit, s-o faci și într-adins… Poftim!… acum trebuie să mă întorciar la izvor… să-mi perd ziulica cu spălatu Aste-s glume vătăjești.

Harță: Măriucă…

Măriuca: Dă-mi bună pace… Bunătate depînză! (Iese prin dreapta plîngînd.)

Scena V

Harță: Biata fată!… Ian auzi-o cum se bocește! (Strigă:) Taci, fa, că sparii tamazlîcu satului. (Măriuca începe a rîde cu hohot.) Na!… acu rîde… așa-s fetele… Cînd senin, cînd ploaie. (Se aude afară un glas de surugiu și pocnete de bici.) Oare ce să fie?… Cine vine? (Caută în dreapta.) O trăsură cu poștalioni… Se coboară o cucoană și un domnișor. Iaca!… Primarul nostru, d-l Lunceanu, nepotu cucoanei Săfticăi… Vin amîndoi încoaci… Acasă, Harță, și la pîndă din dosu gardului, fătu meu. (Iese pe portiță.)

Scena VI

Tarsița, Lunceanu

Lunceanu: Doamna mea, iată-vă sosită cu bine în parcul d-lui Bursuflescu, care în curînd are să fie al d-voastră. (Oftează.)

Tarsița: Și de asta oftezi, d-le Lunceanu?

Lunceanu: Oftez, pentru că v-am adus chiar eu însumi în această capcană căsătorească!

Tarsița: Ce vrei să zici?

Lunceanu: Nu vă pare lucru ciudat?

Tarsița: Ciudat? pentru ce?

Lunceanu: Ah!… ați și uitat?…

Tarsița: Ce?

Lunceanu: Nu vă aduceți aminte?… (Oftează.)

Tarsița: Ce?

Lunceanu: Că acum trii luni, pe cînd moșia Bursufleni era încă a măiușei mele, v-am făcut o declarație de amor chiar aici… pe laița asta?

Tarsița: Se poate… nu-mi aduc aminte.

Lunceanu: Nu?… Nici cît erai de uimită cînd?…

Tarsița: Te flatezi, domnul meu; însă chiar așa să fie, înțălegi că, fiind în ajunul căsătoriei mele, nu se cuvine să mai pomenim de cele trecute.

Lunceanu: Înțăleg și oftez cu atît mai adînc, că tocmai eu sînt condamnat a vă cununa.

Tarsița: D-ta?… Cum?

Lunceanu: Sînt primar!… și în virtutea legii celei nouă de măritiș…

Tarsița: Primar! (Cu dispreț.) Și ai putut să te înjosești a primi?…

Lunceanu: Mă iertați, doamna mea… Cine servă țara lui, fie postul cît de mic, nu se înjosește, ci se înalță.

Tarsița: A fi… Dar nu văd pe d-l Bursuflescu…

Lunceanu: Mă duc să-i dau de știre că ai sosit… (În taină.) Și, zău, Tarsiță, ai uitat tot?

Tarsița: Iar?

Lunceanu: Nu-ți aduci aminte de nimic, nimic?…

Tarsița (cu nerăbdare): Mări dă-mi bună pace. Lunceanu (ieșind prin fund): O! femei, femei! Vîrtelniți fermecătoare!

Scena VII

Tarsița (recitativ)

 
Ah! iată-mă-s în fine pe pragul fericirei,
Unde m-așteapt-averea și îngerul iubirei!
Nastasi Bursuflescu supus se-nchină mie
Și cere să mă scape de trista văduviei
 
 
De-acum în avere,
În dulce plăcere
Am să viețuiesc,
De astăzi aice,
Stăpînă ferice
Eu am să domnesc.
 
 
Cădeți, voi, negre haine de doliu și jale!
Periți, voi, gânduri triste, din vesela mea cale!
Nastasi Bursuflescu pe frunte-amantei sale
Va pune o cunună de flori de portocale.
 
 
Ah! inima-mi saltă
Și mintea-mi s-exaltă
Cuprinse de-amor,
Mă simt sprintioară,
Ca orișice zboară,
Ca flutur ușor.
Căci eu în avere
Și-n dulce plăcere
Știu c-am să trăiesc.
De-acum eu aice
Stăpînă ferice
Am să-mpărățesc!
 

Scena VIII

Tarsița, Bursuflescu (in toaletă esagerată), Lunceanu

Bursuflescu (vine alergînd și se oprește la mijlocul scenei): Ah! doamna mea! Ce fericire!… Dați-mi voie! (Declamă:)

 
Dup-o lungă așteptare chiar de astăzi dimineață,
Te văd, zînă prea frumoasă, c-ai intrat ici…
 

Harță (după gard, strigă): La coteață!…

Tarsița: La coteață!

Bursuflescu: Nu băgați de seamă… Harță răzășul își adună rudele… Dați-mi voie! (Declamă:)

 
Inima-mi se-nflăcărează, cînd privesc a voastră față.
Universul în mirare vă proclamă…
 

Harță (după gard, strigă): Hale, rață!

Tarsița: Rață!

Bursuflescu: Ucigă-l crucea de răzăș!… Nu vă potriviți, doamna mea!

Tarsița: Da bine, ce însemnează?

Bursuflescu: Harță se ceartă cu rățoiul cel pestriț… D-le primar, ai adus registrul de căsătorie?

Lunceanu: Ba nu, domnule.

Bursuflescu: Binevoiește, te rog, a-l aduce îndată, ca să îndeplinim formalitățile…

Lunceanu: Prea bine, mă duc și mă întorc îndată cu el. (Iese prin dreapta.)

Scena IX

Tarsița, Bursuflescu, Harță (după gard)

Bursuflescu (foarte uimit): În fine… suntem singuri… Singuri! Nu ne vede decît seninul ceriului… care ne zîmbește… din naltul ceriului… unde ca niște ochi deschiși… stelele ceriului… mă cuprind de o fericire… de o uimire (i se leagă limba) care mă uimește.

Tarsița: Liniștește-te, amice, și fii felice… din toată felicitatea cea mai fericită, căci și sufletul meu… plană în regiunile ceriului… care ne privește… din naltul ceriului… unde stelele ceriului… (Se perde.)

Bursuflescu (cu foc): Destul… destul, îngere! Nu mă face să mor. (Scapătă din picioare.) Hai să ne punem pe laiță… (În parte.) De cînd sînt, n-am pățit ceea ce pățesc acum… mi s-au tăiat picioarele. (Se pun amîndoi pe laița de sub copac și caută lung unul la altul.)

Bursuflescu: Ah! nu coborî ochii, zînă!… Lasă-mă să mă oglindesc în ei… să mă scald în văpaia lor voluptoasă.

Tarsița (cochetînd): Mi-i frică… ai niște căutături așa de aprinse…

Bursuflescu: Amorul dă foc. Amorul… Ah! privește cum natura-i calmă!… Cum verdeața înverzește pe… verzele cîmpii ale naturei… Nu simți că parcă ne cade pe frunte o mană…

Tarsița (tresărind): Vai de mine!… ce mi-a căzut pe gît? (Se pleacă.)

Bursuflescu (admirînd gîtul Tarsiței): O omidă! (Ia omida.) Fericită dihanie! ai atins gîtul de ivoriu al zînei!

Tarsița (scărpinîndu-se): Valeu!… că rău mă mănîncă.

Bursuflescu (urmînd cu sentiment): Auzi freamătul frunzelor, armoniile naturei, care serbează amorul nostru?

Harță (după gard, amuță un cîne, cinele latră și o mîță miorlăiește).

Tarsița (astupîndu-și urechile): Ce-i asta? Ce-i asta?…

Bursuflescu: Nu vă spărieți… Dulăul lui Harță îi în discuție politică cu motanul!

Trio

Bursuflescu

 
Ah! gingașă Muză!
Porți raiul pe buză.
 

Tarsița (cochetînd)

 
De-l port, îl port, zău,
Pentru-amantul meu.
 

Harță (după gard)

 
Fost-a cînd a fost,
Ș-acu-i lucru prost.
 

Bursuflescu

 
Ah! fragedă Muză,
Lasă pe-a ta buză Să-l culeg.
 

Tarsița

 
Ba, ba.
 

Harță (după gard)

 
Tronc, Marico, fa!
 

(Împreună.)

Bursuflescu și Tarsița (furioși)

 
Nu mai este de trăit
Cu-astfel de vecini mojici.
Harță-i de nesuferit,
Trebuie-alungat de-aici.
 

Harță (după gard)

 
Frunză verde cardama,
Fa, Marico leleo, fa,
Fost-ai fost pe cind ai fost
Ș-ai rămas un lucru prost.
 

Bursuflescu (tare)

 
Bade Harță!
 

Harță (după portiță)

 
Ce poftești?
 

Bursuflescu

 
Tacă-ți gura în sfirșit;
Strigi ca surzii.
 

Harță (după portiță)

 
Iaca, mă!
 

Bursuflescu

 
Și pe noi ne-ai asurzit.
 

Harță (după portiță)

 
Mare poznă!
 

Bursuflescu

 
Ai tăcut?
 

Harță (după gard)

 
Am tăcut.
 

Bursuflescu

 
Așa, prea bine.
De nu, bade, chiar acum o-mplinești tu cu mine.
 

(Cătră Tarsița)

 
Scumpul meu odor,
Ești chiar un bujor.
 

Harță (după gard)

 
Fost-a cînd a fost
Ș-acu-i lucru prost.
 

Bursuflescu

 
Ah! plăcută floare,
Lasă-mă cu-amoare
S-o respir …
 

Tarsița

 
Ba, ba …
 

Harță (după gard)

 
Tronc, Marico, fa!
 

(Împreună.)

Bursuflescu și Tarsița

 
Nu mai este de trăit
Cu-astfel de vecini mojici.
Harță-i de nesuferit,
Trebuie-alungat de-aici.
 

Harță (după gard)

 
Ce-a fost verde s-a uscat,
Florile s-au scuturat.
Fost-ai, bade, cînd ai fost
Ș-ai rămas un lucru prost.
 

Tarsița: Ei! apoi nu mai este de suferit!

Bursuflescu: Nu… umfla-l-ar Rusaliile!

Tarsița: De ce nu te dezberi de dînsul?

Bursuflescu: Am cercat să-i cumpăr răzășia, dar hoțul cere scump… cît nu face.

Tarsița: Scump, nescump, îți declar, d-le Bursuflescu, că nu mă mărit, dacă nu-i depărta pe Harță din vecinătate.

Bursuflescu (cu rugăminte): Tarsițo!

Tarsița (maiestoasă): Am spus! (Iese furioasă prin fund.)

Bursuflescu (urmînd-o pănă-n fund): Tarsițo!… (Reviind.) S-a dus furioasă… Are dreptate zîna! (Arătînd casa lui Harță.) Hoțul dracului!… o face înadins… De-oi ști chiar că m-oi calici, trebuie să mîntui numaidecît cu el… (Strigă.) Harță, măi Harță!

Scena X

Bursuflescu și Harță

Harță: Aud, domnule.

Bursuflescu: Vină-ncoace… ascultă: mi-ai cerut cinci mii de lei pe peticul tău de răzășie… Fie!… îți dau cinci mii, numai să te duci dracului pomană.

Harță: Cinci mii?… opt mii vrei să zici, d-le?

Bursuflescu: Cum opt mii? Dar n-ai spus tu mai dinioare că vrei cinci?… Cinci! (Îi dă tifla.)

Harță: Degeaba îmi dai tifla, domnule, că mai gios. de opt mii, nici o para frîntă.

Bursuflescu (în parte): Ce l-aș ciomăgi! (Tare.) Măi Hărțușorule, fii om de omenie.

Harță: Chiar de m-ai săruta, domnule, nu pot… moșioara mea de baștină, cu perjerie…

Bursuflescu: Nu vrei?

Harță: Nu.

Bursuflescu: Ghidi, hoț șiret!… Ai înțeles că am. nevoie să mă dezbăr de vecinătatea ta…

Harță (făcînd că se mînie): Să te dizbări? dar ce sînt eu, boală?

Bursuflescu: Vătămătură!…

Harță: Dacă-i așa treaba, nu vînd… sluga d-tale. (Vre să iasă.)

Bursuflescu: Ei! lasă. Harță, c-am glumit… Nu tesupăra… (În parte.) Să videți că o să fiu silit a-i face și curte acum.

Harță (în parte): Vine drăguș la căuș.

Bursuflescu: Șepte mii ai zis?

Harță: Ba… Opt și cinci sute.

Bursuflescu: Hai!… ți-i dau… adă mîna-ncoaci… Noroc să deie Dumnezeu!… dar să peri îndată, de lîngă grădina mea… Auzi? (în parte.) M-am. calicit!

Harță (în parte): Păcat că nu l-am opintit mai sus. cu tîrgu.

Scena XI

Bursuflescu, Harță, Lunceanu

Lunceanu: D-le Bursuflescu… iată registrul… cînd îi pofti…

Bursuflescu: Mai pe urmă, mai pe urmă, d-le primar. Acum fă bine de te-ntoarce la cancelarie ca să-mi redigi un act de vînzare a răzășiei lui Harță, în preț de 8500 lei, și cu condiție să mi-o deie îndată în stăpînire.

Lunceanu: Prea bine, domnule… să-ți fie cu noroc. (Iesă.)

Bursuflescu: Foarte-ți mulțămesc… scump noroc!

Harță (în parte): Puteam să-l sui pănă la zece mii.

Bursuflescu (în parte): Merg sâ duc veste bună Tarsițăi, ca s-o împac. Și de acum zîna-i a mea!… Am scăpat de Harță!

Bursuflescu

 
Bade Harță, stăi pe loc,
Eu mă-ntorc aici cu bani.
 

Harță

 
Hai! să-ți fie cu noroc,
Să trăiești întru mulți ani.
 

Bursuflescu

 
Noroc! însă scump mă ține
Titlul de proprietar.
 

Harță

 
Scump, însă ia seama bine
C-ai ajuns a fi perjar.
 

(Împreună.)

Bursuflescu (în parte)

 
Ghidi, hoț șiret,
Bun de ciomăgit!
Răzășia lui,
Zău, m-a calicit.
 

(Iese prin fund.)

Harță (în parte)

 
Ama! cap de cuc!
Bine l-am sucit;
Și ca pe un năuc
Ți l-am învîrtit.
 

(Se aude în dreapta glasul Măriucăi.)

Harță: Iaca Măriuca!… Se întoarce de la izvoare cu pînza… Veselă păsăruică!… Am s-o pun în cușcă; dar păn-atunci hai să scutur de colb ispisoacele răzășiei. (Iese pe portiță zicînd:) 8500 lei un petec!… (Bufnește de rîs.)

Scena XII

Măriuca (întră cu valul de pînză pe cap)

Măriuca: Iată-mă-s iar eu… mi-am spălat din nou valul de pînză și acum s-o întind la soare… cole pe iarbă verde. (Întinde pînza cîntînd:)

I

 
Măriuca-i româncuță
Toți flăcăilor drăguță,
Ea se scoală dimineața
Și-n izvor își scaldă fața,
Apoi pune la cosițe
Două flori de garofițe
Și la sînu-i busuioc,
Să dea inimilor foc.
Iarna toarce la fuioare,
Țese firu-n țesătoare,
Apoi vara-n foc de soare
Bate pînza la izvoare.
Și cu dînsa fata-și coasă
Cămeșuică de mireasă,
C-a s-o poarte cu noroc,
Să dea inimilor foc.
 

Scena XIII

Măriuca, Bursuflescu (vine alergînd, se împedică)

Bursuflescu: Ce-i asta?

Măriuca: Nu călca pînza… nu călca.

Bursuflescu: Da ce-i asta?

Măriuca: Nu călca, domnule… că acu am spălat-o.

Bursuflescu: Da cine ți-a dat voie să-ți întinzi pînza aici?

Măriuca: Iaca vorbă!… Aici am uscat totdeauna… și an, și anțărț.

Bursuflescu: Ce anțărț?… Nu știi tu că acum eu sînt stăpîn aici?

Măriuca: Ș-apoi?

Bursuflescu: Apoi cum îndrăznești pe pămîntul meu?…

Măriuca: Iaca… ai vorbit de te-ai pripit… Doar n-am să-ți mănînc pămîntul…

Bursuflescu: Aud? încă te și obrăznicești?… Na pînză, dacă-i așa. (Calcă pe pînză.)

Măriuca: Nu călca, nu călca!

Bursuflescu (tropăind pe pînză): Na, na, na!

Măriuca: Ian vezi-l, bată-l crucea nebun!… Vai, mînca-te-ar cioarele… (Trage de capătul pînzei.)

Bursuflescu (căzînd): Valeu! m-am stîlcit!

Măriuca (furioasă, plîngînd): Auzi, să-și facă el rîs de lucrul meu!… (Înfășură cu pînza pe Bursuflescu, care cearcă în zadar a să scula.) Ian să te satur eu de gioc pe pînzele fetelor…

Bursuflescu: Șezi, fa!

Măriuca: Ba nu, mangositule… am să te înfăș ca pe plozi.

Bursuflescu: Fa, nebuno, mă înăduși…

Măriuca (plîngînd tare): Înăduși-te-ar ielile, hăihuiule!

Scena XIV

Bursuflescu, Măriuca, Harță

Harță: Da ce este aici?… Ce plîngi, Măriucă?

Măriuca: Cum n-oi plînge, bădică, dacă vine bazaochiul ista de-mi tăvălește pînza cu picioarele lui… gioacă pe dînsa ca un curcan șuierat.

Bursuflescu (sculîndu-se): Ei! lasă, fa, că te-oi drege eu.

Măriuca (adunîndu-și valul): Ba-i drege tu. pe cine ai mai dres, stropșitule… Iaca, iar trebuie să clătesc valu la fîntînă.

Harță: Lasă-l dracului, Măriucă…

Bursuflescu: Pe mine?

Harță: Ba valu… N-ai noroc azi, dragă.

Măriuca: Așa se vede, bădică… Dacă-i lumea plină de sturluibați… (Se duce de se pune pe laiță și așează pînza-n val.)

Bursuflescu: Ce fată-i asta, bade Harță?

Harță: O biată orfană crescută de mine.

Bursuflescu: Ră creștere i-ai dat… Auzi, să mă înfeșe la vîrsta mea!

Harță: Nu te mai potrivi, domniile… Adus-ai banii?

Bursuflescu: Prețul răzășiei?… Cum nu!… Iată 500 lei în capăt.

Harță: 500 și opt mii?…

Bursuflescu: Care 8000? Unde a fost vorba de 8000? (Scoate un cuțitaș țărănesc din buzunar.)

Harță: Ha, ha, ha… Glumeț mai ești, domnule?

Bursuflescu (jucîndu-se cu cuțitașul): Așa-s eu, bade Harță.

Harță: Iaca cosorul meu! Unde l-ai găsit, domnule?

Bursuflescu: Ce?

Harță: Cosorul meu, ista… (Arată cuțitașul.)

Bursuflescu: Îi al d-tale? Ești sigur?

Harță: Cum nu?… Tot satul îl știe.

Bursuflescu: Unde l-am găsit?… (Schimbindu-și tonul.) A! hoțule! sari noaptea peste gardul viei ca să-mi furi poama?

Măriuca (în parte): Ce zice?

Harță: Eu?

Bursuflescu: Tu, tu… Cine altul?

Harță: Da să n-am parte…

Bursuflescu: Taci, minciunosule… Chiar acum a venit vierul și mi s-a jăluit că în toate nopțile îi fură, nu știe cine, poame cu cofele… Tu ești furul…

Harță: Pușche pe limbă-ți, domnule.

Bursuflescu: Tu… Căci vierul ți-a găsit cuțitașul la piciorul unui butuc.

Măriuca (în parte): Vai de mine, ce poznă am făcut!

Harță: Domnule…

Bursuflescu: Taci din gură, potlogariule… Te-oi învăța eu să te anini de proprietatea altuia, am să te duc în Criminal.

Harță (spăriet): Pe mine, în Cri…

Măriuca (cu mirare, în parte): minal?

Harță: Să nu faci un păcat ca aista, cucoane, că, zău, nu-s vinovat.

Bursuflescu (arătînd cuțitașul): Iată dovada care te osîndește.

Harță (plecînd capul): Am pățit-o!

Bursuflescu (în parte): L-am umplut de spăriet… minunat!

Harță: Și bine, cucoane, nu-i chip de tocmală?

Bursuflescu: Ba este unul, dacă. n-ai fi îndărătnic.

Harță: Care?

Bursuflescu: Îmi dai răzășia cu 500 de lei?

Harță: Ți-o dau, numai adâ cuțitașul. (Întinde mîna.)

Bursuflescu: Ba nu, măi badeo; să facem hîrtiile mai întîi… (În parte.) Îl țîn la mînă.

Harță (în parte): Ciocoiul dracului!

Măriuca (în parte): Cum să-l scap pe bietul bădică?