Kitobni o'qish: «Soarta Dragonilor »

Shrift:

Despre Morgan Rice

Morgan Rice este #1 la bestselleruri şi autoarea bestsellerurilor MEMORIILE UNUI VAMPIR, cuprinzând unsprezece cărţi (şi mai urmează); #1 bestseller cu seria TRILOGIA SUPRAVIEŢUIRII, un thriller post-apocaliptic care cuprinde două cărţi (şi mai urmează); și #1 bestseller cu seria INELUL VRĂJITORULUI care cuprinde treisprezece cărţi (şi mai urmează).

Cărţile lui Morgan Rice sunt disponibile în ediţii audio şi tipărite, iar traduceri ale acestora sunt acum disponibile în limbile germană, franceză, italiană, spaniolă, portugheză, japoneză, chineză, suedeză, olandeză, turcă, maghiară, cehă și slovacă (și mai multe limbi disponibile în viitor).

Morgan doreşte să vă cunoască părerile, aşa că sunteţi invitaţi să accesaţi www.morganricebooks.com pentru a vă înscrie în lista de contacte e-mail, pentru a primi o carte gratuită, cadouri, pentru a descărca gratuit aplicaţia, pentru a afla ultimele noutăţi, în exclusivitate, pentru a vă conecta prin Facebook şi Twitter şi pentru a păstra legătura!

Laude selecte pentru Morgan Rice

"INELUL VRĂJITORULUI" are toate ingredientele pentru a deveni un succes imediat: INTRIGI, contra-INTRIGI, mister, cavaleri curajoşi şi relaţii înfloritoare, pline de inimi zdrobite, decepţie şi trădare. Vă va delecta ore în șir și va satisface toate vârstele. Recomandat pentru biblioteca permanentă a tuturor cititorilor de ficţiune."

–-Books and Movie Reviews, Roberto Mattos

"Rice face o treabă excelentă atrăgându-te de la început în poveste, utilizând o mare calitate descriptivă care transcende simpla zugrăvire a decorului.... Frumos scrisă și extrem de rapid de citit."

–-Black Lagoon Reviews (despre Transformată)

"O poveste ideală pentru tinerii cititori. Morgan Rice a făcut o treabă bună dând poveștii o întorsătură interesantă… Proaspătă și unică. Seria se concentrează în jurul unei fete… o fată extraordinară!… Ușor de citit, dar cu acțiune extrem de rapidă… Evaluat Audiență Generală."

–-The Romance Reviews (despre Transformată)

"Mi-a captat atenţia de la început până la sfârşit şi n-am mai putut s-o las din mână…. Această poveste este o aventură extraordinară, cu un ritm alert, plină de acţiune chiar de la început. Nu te plictiseşti nicio clipă."

–-Paranormal Romance Guild (despre Transformată)

"Plină până la refuz de acţiune, idilă, aventură şi suspans. Puneţi mâna pe această carte şi vă veţi îndrăgosti încă o dată."

–-vampirebooksite.com (despre Transformată)

"O intrigă minunată, și aceasta a fost mai ales tipul de carte pe care îți va fi greu s-o pui jos seara. Finalul a fost o situație pe muchie de cuțit, atât de spectaculoasă încât veți dori imediat să cumpărați cartea următoare, doar pentru a vedea ce se întâmplă."

–-The Dallas Examiner (despre Iubită)

"TRANSFORMATĂ este o carte care rivalizează cu AMURG și JURNALELE VAMPIRILOR, și una care te va face să nu vrei să lași cartea din mână până la ultima pagină! Dacă îți plac aventura, dragostea și vampirii, această carte este pentru tine! "

–-Vampirebooksite.com (despre Transformată)

"Morgan Rice se dovedește din nou a fi o povestitoare extrem de talentată.... Va atrage o gamă largă de public, inclusiv fanii tineri ai genului vampiri/fantastic. Acesta s-a încheiat cu o situație neașteptată, pe muchie de cuțit, care te lasă șocat."

–-The Romance Reviews (despre Iubită)

Cărți de Morgan Rice

INELUL VRĂJITORULUI

CALEA EROILOR (Cartea 1)

MARȘUL REGILOR (Cartea 2)

SOARTA DRAGONILOR (Cartea 3)

STRIGĂT DE ONOARE (Cartea 4)

JURĂMÂNT DE GLORIE (Cartea 5)

ACTE DE BRAVURĂ (Cartea 6)

RITUALUL SĂBIILOR (Cartea 7)

CHEZĂŞIA ARMELOR (Cartea 8)

UN CER DE VRĂJI (Cartea 9)

O MARE DE SCUTURI (Cartea 10)

O DOMNIE DE OŢEL (Cartea 11)

TĂRÂMUL DE FOC (Cartea 12)

DOMNIA REGINELOR (Cartea 13)

JURĂMÂNTUL FRAȚILOR (Cartea 14)

VISUL MURITORILOR (Cartea 15)

TURNIRUL CAVALERILOR (Cartea 16)

DARUL BĂTĂLIEI (Cartea 17)

Trilogia supraviețuirii

ARENA UNU: VÂNĂTORII DE SCLAVI (Cartea 1)

ARENA DOI (Cartea 2)

MEMORIILE UNUI VAMPIR

TRANSFORMATĂ (Cartea 1)

IUBITĂ (Cartea 2)

TRĂDATĂ (Cartea 3)

PREDESTINATĂ (Cartea 4)

DORITĂ (Cartea 5)

LOGODITĂ (Cartea 6)

PROMISĂ (Cartea 7)

GĂSITĂ (Cartea 8)

REÎNVIATĂ (Cartea 9)

RÂVNITĂ (Cartea 10)

SORTITĂ (Cartea 11)

Ascultă seria INELUL VRĂJITORULUI în format de carte audio!

Toate drepturile rezervate. Cu excepţia cazurilor permise de Legea Drepturilor de Autor din 1976, din SUA, nicio parte din această publicaţie nu poate fi reprodusă, distribuită sau transmisă în orice formă sau prin orice mijloace sau stocată într-un sistem de baze de date sau de recuperare, fără acordul prealabil al autorului.

Acest e-book este licenţiat numai pentru uzul dumneavoastră personal. Acest e-book nu poate fi revândut sau cedat altor persoane. Dacă v-aţi dori să împărţiţi acest e-book cu o altă persoană, vă rugăm să achiziționați câte un exemplar suplimentar pentru fiecare destinatar. Dacă citiţi acest e-book şi nu l-aţi cumpărat, sau nu a fost achiziţionat numai pentru uzul dumneavoastră, atunci vă rugăm să îl returnaţi şi să achiziţionaţi o copie proprie. Vă mulţumim că respectaţi munca dificilă a acestui autor.

Aceasta este o operă de ficțiune. Numele, personajele, afacerile, organizaţiile, locurile, evenimentele şi incidentele sunt fie produsul imaginaţiei autorului, fiesunt utilizate ficţional. Orice asemănare cu persoane reale, în viaţă sau decedate, este o simplă coincidenţă.

"Nu te pune între balaur și mânia lui."

—William Shakespeare
Regele Lear

CAPITOLUL UNU

Regele McCloud a șarjat în jos pe pantă, alergând peste Ținuturile Înalte, în partea Inelului aparținând clanului MacGil, sute dintre oamenii lui urmându-l, ținându-se cu toate puterile de șa pe când calul său galopa în jos pe munte. El s-a întins înapoi, a ridicat biciul, și l-a adus cu putere în jos pe pielea calului: calul lui nu are nevoie de vreun imbold, dar îi plăcea să-l biciuiască oricum. Îi plăcea să provoace durere animalelor.

McCloud aproape că saliva la imaginea dinaintea lui: un sat idilic al clanului MacGil, cu bărbații pe câmp, neînarmați, cu femeile acasă, întinzând lenjeria pe frânghii, abia îmbrăcate în clima de vară. Ușile de la case erau deschise; găinile umblau de colo-colo; ceaunele fierbeau deja cu cina. S-a gândit la pagubele pe care le va produce, la prada pe care o va acumula, la femeile pe care le va terfeli – și zâmbetul i s-a întins. Aproape că putea gusta sângele pe care avea să-l verse.

Au șarjat tot mai repede, caii lor huruind ca tunetul, revărsându-se peste ținutul de țară, și, în cele din urmă, cineva i-a observat: garda satului, o imitație patetică de soldat, un adolescent, ținând o suliță, care s-a ridicat și s-a întors la sunetul apropierii lor. McCloud i-a văzut bine albul ochilor, a văzut teama si panica pe fața lui; în acest avanpost somnoros, acest băiat probabil că n-a văzut vreo luptă niciodată în viața lui. Era teribil de nepregătit.

McCloud n-a pierdut nici un moment: vroia primul omor, așa cum făcuse mereu în luptă. Oamenii lui știau suficient să i-l ofere.

Și-a biciuit din nou calul până când acesta a țipat, și a câștigat viteză, ajungând mai departe în fața celorlalți. A ridicat sulița strămoșului său, un lucru greu, de fier, s-a lăsat pe spate, și a aruncat-o.

Ca întotdeauna, ținta lui era bună: băiatul abia terminase să se întoarcă atunci când sulița i-a întâlnit spatele, zburând drept prin el și fixându-l de un copac cu un zgomot șuierat. Sângele i-a țâșnit din spate, și era suficient pentru a-i lumina ziua lui McCloud.

McCloud a scos un strigăt scurt de bucurie, și cu toții au continuat șarja, peste terenul mănos al clanului MacGil, printre tulpini galbene de porumb ce se legănau în vânt, până la coapsele calului său, și către poarta satului. Era aproape o zi prea frumoasă, o imagine prea frumoasă, pentru devastarea pe care erau pe cale să o aducă.

Ei au șarjat prin poarta neprotejată a satului, acest loc destul de prost să fie situate la marginea Inelului, atât de aproape de Ținuturile Înalte. Ar trebui să știe mai bine, s-a gândit McCloud cu dispreţ, pe când a legănat toporul şi a dat jos semnul din lemn anunţând locul. Îl va redenumi destul de repede.

Oamenii lui au intrat înăuntru, și în jurul lui au izbucnit țipetele femeilor, copiilor, bătrânilor, ale oricui s-a întâmplat să fie acasă în acest loc uitat de Dumnezeu. Erau, probabil, o suta de suflete fără noroc, şi McCloud era hotărât să-l facă pe fiecare dintre ei să plătească. El și-a ridicat toporul sus, deasupra capului, concentrându-se pe o femeie anume, care fugea cu spatele la el, încercând din răsputeri să ajungă înapoi la siguranţa casei ei. Nu a fost să fie.

Toporul lui McCloud a lovit-o în partea din spate a gambei, așa cum el dorise, și ea a căzut cu un țipăt. Nu vrusese să o omoare: numai să o schilodească. La urma urmei, o vroia în viață pentru plăcerea pe care o va avea cu ea după aceea. O alesese bine: o femeie cu păr lung, blond și sălbatic, și șolduri înguste, abia peste optsprezece ani. Ea va fi a lui. Și când va termina cu ea, poate că o va omorî, atunci. Sau poate că nu; poate că o va păstra ca sclavă a lui.

El a strigat de încântare când a călărit până lângă ea și a sărit de pe cal la mijlocul pasului, aterizând peste ea și trântind-o la pământ. S-a rostogolit cu ea prin praf, simțind impactul drumului, și a zâmbit în timp ce savura ce însemna să fie în viață.

Până la urmă, viața avea din nou un sens.

CAPITOLUL DOI

Kendrick stătea în ochiul furtunii, în Sala de arme, flancat de zeci dintre frații săi, toți membri căliți ai Cavalerilor de Argint, și se uita calm la Darloc, comandantul gărzii regale, trimis într-o misiune nefericită. Ce se gândise oare Darloc? Oare chiar a crezut că el putea mărșălui în Sala de arme și încerca să-l aresteze pe Kendrick, cel mai iubit membru al familiei regale, în fața tuturor fraților săi de arme? Chiar a crezut că ceilalți se vor da deoparte și vor permite asta?

El subestimase mult loialitatea Cavalerilor de Argint pentru Kendrick. Chiar dacă Darloc ar fi sosit cu acuzații legitime pentru arestarea lui – şi acestea cu siguranţă nu erau – Kendrick se îndoia foarte mult că fraţii săi ar permite ca el să fie luat pe sus. Ei îi erau loiali pe viață, și loiali până la moarte. Asta era crezul Cavalerilor de Argint. El ar fi reacționat la fel în cazul în care oricare dintre frații lui ar fi fost amenințat. La urma urmei, toți s-au antrenat împreună, au luptat împreună, pentru toate viețile lor.

Kendrick putea simți tensiunea care zăcea în tăcerea grea, cu Cavalerii de Argint care stăteau, cu armele trase, în fața unei simple duzini de gărzi regale, care se foiau pe loc, arătând cu fiecare clipă mai puțin în largul lor. Ei trebuie să fi știut că ar fi fost un masacru dacă vreunul dintre ei ar fi încercat să-și scoată sabia – și, cu înțelepciune, niciunul nu a făcut-o. Stăteau toți acolo şi aşteptau ordinul comandantului lor, Darloc.

Darloc a înghiţit, arătând foarte nervos. Și-a dat seama că problema lui era fără speranţă.

"Se pare că nu aţi venit cu suficienți oameni," a răspuns calm Kendrick, zâmbind. "O duzina din gărzile Regelui împotriva a o sută de Cavaleri de Argint. A voastră este o cauză pierdută."

Darloc s-a îmbujorat, arătând foarte palid. Își drese glasul.

"Domnul meu, noi toţi servim acelaşi regat. Nu doresc să lupt cu Domnia ta. Ai dreptate: aceasta este o lupta pe care noi nu am putea-o câştiga. Dacă ne ordoni, noi vom părăsi acest loc şi vom reveni la rege.

"Dar tu ştii că Gareth doar va trimite mai mulţi bărbaţi după tine. Bărbați diferiți. Şi ştii unde va duce acest lucru. I-ai putea ucide pe toţi – dar chiar vrei sângele fraţilor tăi pe mâini? Chiar vrei să declanşezi un război civil? Pentru tine, oamenii și-ar risca viaţa, ar omorî pe oricine. Dar este acest lucru corect față de ei?"

Kendrick se uită înapoi, gândindu-se la toate acestea. Darloc avea dreptate. El nu vroia ca niciunul dintre oamenii lui să fie rănit numai din cauza lui. A simţit o dorință copleșitoare să-i protejeze de orice vărsare de sânge, indiferent de ceea ce însemna asta pentru el. Şi oricât de îngrozitor era fratele său Gareth, şi oricât de prost conducător, Kendrick nu dorea un război civil – cel puţin, nu din cauza lui. Erau alte moduri; o confruntare directă, învăţase el, nu era întotdeauna cea mai eficientă.

Kendrick s-a întins şi a coborât încet sabia prietenului său Atme. S-a întors cu fața la ceilalți Cavaleri de Argint. Era copleşit de recunoştinţă față de ei pentru că-i veniseră în apărare.

"Colegii mei Cavaleri de argint," a anunţat el. "Sunt smerit de apărarea dumneavoastră, şi vă asigur că nu este în zadar. După cum mă cunoașteți cu toții, n-am avut nimic de a face cu moartea tatălui meu, fostul nostru rege. Şi când îl voi găsi pe adevăratul criminal, pe care cred că l-am găsit deja, având în vedere natura acestor comenzi, voi fi primul care să se răzbune. Stau aici acuzat pe nedrept. Astea fiind spuse, nu vreau să fiu impulsul pentru un război civil. Deci vă rog, coborâți brațele. Le voi permite să mă ia în pace, pentru că un locuitor al Inelului nu ar trebui să lupte niciodată cu altul. Dacă dreptatea mai există, atunci adevărul va ieşi la suprafață – şi vă voi fi returnat repede. "

Grupul de Cavaleri de argint și-a coborât încet, fără tragere de inimă braţele, pe când Kendrick s-a întors înapoi spre Darloc. Kendrick a păşit înainte şi a mers cu Darloc spre usa, Garda Regelui înconjurându-l. Kendrick mergea mândru, în centru, foarte drept. Darloc nu a încercat să-i pună cătușe – poate că din respect, sau de teama, sau pentru că Darloc ştia că el era nevinovat. Kendrick se va duce singur la noua sa închisoare. Dar nu va ceda atât de uşor. Într-un fel el își va limpezi numele, se va elibera din temniţă – şi-l va ucide pe asasinul tatălui său. Chiar dacă era propriul său frate.

CAPITOLUL TREI

Gwendolyn stătea în măruntaiele castelului, cu fratele ei Godfrey lângă ea, și se uita înapoi la Steffen cum stătea acolo, foindu-se, frângându-și mâinile. Era un personaj ciudat – nu doar pentru că era deformat, cu spatele răsucit şi cocoşat, ci și, de asemenea, pentru că părea să fie umplut cu o energie nervoasă. Ochii lui nu se opreau niciodată din mișcare, şi mîinile îi erau împreunate, ca și cum ar fi fost răvăşit de vinovăţie. Se legăna în locul unde stătea, trecând de pe un picior pe altul, şi îngâna pentru el însuşi într-o voce profundă. Toți acești ani de când era aici, s-a gândit Gwen, toți acești ani de izolare îl făcuseră în mod clar un personaj ciudat.

Gwen aştepta ca el să se deschidă în cele din urmă, pentru a descoperi ce s-a întâmplat cu tatăl ei. Dar cum secundele s-au transformat în minute, cum sudoarea se aduna pe fruntea lui Steffen, cum el se legăna tot mai dramatic, nu a venit nimic. A continuat să fie doar o tăcere groasă, grea, punctată doar de zgomotele îngânate de el.

Gwen începea să transpire și ea aici jos, focurile puternice din gropi fiind prea aproape în această zi de vară. Ea vroia să fi terminat cu acest lucru, să părăsească acest loc – şi să nu se mai întoarcă aici niciodată. L-a studiat pe Steffen, încearcând să descifreze expresia lui, să-și dea seama ce îi trecea prin minte. El promisese să le spună ceva, dar acum era tăcut. Cum îl examina, părea că el avea dubii. În mod evident, îi era frică; avea ceva de ascuns.

În cele din urmă, Steffen și-a dres glasul.

"Ceva a căzut pe jgheab în acea noapte, recunosc," a început, fără a-i privi în ochi, privind undeva pe podea, "dar eu nu sunt sigur ce a fost. Era de metal. Am dus oala afară în acea noapte, şi am auzit ceva aterizând în râu. Ceva diferit. Astfel," a spus el, dregându-și glasul mai multe ori pe când își frângea mâinile,"vedeţi, orice ar fi fost, a fost luat de apă, de maree."

"Ești sigur?" a întrebat Godfrey.

Steffen a dat energic din cap.

Gwen şi Godfrey au schimbat o privire.

"L-ai văzut, cel puțin?" a presat Godfrey.

Steffen clătină din cap.

"Dar ai menționat un pumnal. Cum ai știut că a fost un pumnal, dacă nu l-ai văzut?" a întrebat Gwen. Era sigură că el mințea; doar că nu ştia de ce.

În cele din urmă, Steffen și-a dres glasul.

"Am spus acest lucru deoarece doar am presupus că a fost un pumnal," a răspuns el. "A fost mic şi de metal. Ce altceva ar putea fi?"

"Dar ai verificat pe fundul oalei?" întrebă Godfrey. "După ce ai golit-o? Poate că este încă în oală, pe fund."

Steffen clătină din cap.

"Am verificat fundul,", a spus el. "Fac asta întotdeauna. Nu era nimic. Gol. Orice a fost, a fost luat de apă. Am văzut că plutea departe."

"Dacă a fost de metal, cum de plutea?" a întrebat Gwen.

Steffen și-a dres glasul, apoi a ridicat din umeri.

"Râul este misterios", a răspuns el. "Mareele sunt puternice."

Gwen a schimbat o privire sceptică cu Godfrey, şi putea spune după expresia lui că nici el nu-l crede pe Steffen.

Gwen devenea tot mai nerăbdătoare. Acum era, de asemenea, uimită. Numai cu câteva clipe înainte, Steffen avusese de gând să le spună totul, aşa cum le promisese. Dar părea că se răzgândise brusc.

Gwen a făcut un pas mai aproape de el și s-a încruntăat, simțind că acest om avea ceva de ascuns. Și-a luat masca cea mai dură, şi pe când a făcut-o, a simţit puterea tatălui ei curgând prin ea. Era hotărâtă să descopere tot ce a ştia el – în special dacă o ajuta să-l găsească pe ucigașul tatălui ei.

"Minți," a spus ea, cu o voce de oţel rece, puterea din ea surprinzătoare chiar și pentru sine înseși. "Ştii care este pedeapsa dacă-l minți pe un membru al familiei regale?"

Steffen și-a frânt mâinile şi aproape a sărit în loc, privind în sus la ea pentru o clipă, apoi repede în altă parte.

"Îmi pare rău", a spus el. "Îmi pare rău. Vă rog, nu mai am nimic mai mult."

"Tu ne-ai întrebat mai înainte dacă vei fi scutit de închisoare, dacă ne spui tot ce știi," a spus ea. "Dar nu ne-ai spus nimic. De ce ai pune această întrebare dacă nu ai nimic să ne spui?"

Steffen și-a lins buzele, privind în jos la podea.

"Eu… eu… hmm, "a început și s-a oprit. Își drese glasul. "Am fost îngrijorat… că aș putea avea probleme că nu am raportat că un obiect a căzut pe jgheab. Asta e tot. Îmi pare rău. Nu știu ce a fost. A dispărut."

Gwen și-a îngustat ochii, uitându-se fix la el, încercând să ajungă în sufletul acestui personaj ciudat.

"Ce s-a întâmplat mai exact cu stăpânul tău?" a întrebat ea, fără a-l lăsa să scape. "Ni s-a spus că lipsește. Şi că tu ai ceva de a face cu asta."

Steffen clătină din cap din nou şi din nou.

"El a plecat," a răspuns Steffen. "Asta e tot ce știu. Îmi pare rău. Nu știu nimic care vă poate ajuta."

Dintr-o dată s-a auzit un zgomot puternic de fâșâit din cealaltă parte a camerei și toți s-au întors să vadă gunoaiele curgând pe jgheab și aterizând cu un pleoscăit în imensa oală de noapte. Steffen s-a întors și a fugit în acea parte a camerei, grăbindu-se spre oală. El stătea lângă ea, privind cum se umple cu deșeuri de la camerele superioare.

Gwen s-a întors și s-a uitat la Godfrey, care i-a întors privirea. Avea o expresie la fel de uimită.

"Orice ascunde", a spus ea, "n-o să ne spună."

"Am putea pune să fie închis", a spus Godfrey. "Asta ar putea să-l facă să vorbească."

Gwen clătină din cap.

"Eu nu cred asta. Nu cu acest om. E evident că-i e foarte frică. Cred că are de a face cu stăpânul său. În mod clar are un conflict cu privire la ceva, și nu cred că are de a face cu moartea tatei. Cred că știe ceva care ar putea ajuta să ne ajute – dar eu simt că a-l încolți nu-l va face decât să se închidă mai mult în el însuși."

"Deci, ce ar trebui să facem?" întrebă Godfrey.

Gwen a stat acolo, gândindu-se. Își amintea de o prietenă de-a ei, de când era mică, care a fost odată prinsă mințind. Își amintea că părinții ei au presat-o în toate modurile să spună adevărul, dar ea nu vroia. Doar după câteva săptămâni mai târziu, atunci când toată lumea a lăsat-o în pace, fata a ieșit în față în mod voluntar și a spus totul. Gwen simțea aceeași energie venind de la Steffen, simțea că a-l încolți l-ar face să se închidă, că el avea nevoie de spațiu pentru a veni în față pe cont propriu.

"Hai să-i dăm timp", a spus ea. "Să căutăm în altă parte. Să vedem ce putem afla, și să revenim la el când avem mai multe. Cred că o să se deschidă. Doar că nu e pregătit."

Gwen se întoarse și îl urmări, prin cameră, examinând deșeurile care umpleau cazanul. Era sigură că el i-ar duce la ucigașul tatălui ei. Pur și simplu nu știa cum. Se întrebă ce secrete zăceau în adâncul minții sale.

Era un personaj foarte ciudat, se gândi Gwen. Foarte ciudat, într-adevăr.