Kitobni o'qish: «Marşul Regilor»

Shrift:

Despre Morgan Rice

Morgan Rice este #1 la bestselleruri şi autoarea bestsellerurilor MEMORIILE UNUI VAMPIR, cuprinzând unsprezece cărţi (şi mai urmează); #1 bestseller cu seria TRILOGIA SUPRAVIEŢUIRII, un thriller post-apocaliptic care cuprinde două cărţi (şi mai urmează); și #1 bestseller cu seria INELUL VRĂJITORULUI care cuprinde treisprezece cărţi (şi mai urmează).

Cărţile lui Morgan Rice sunt disponibile în ediţii audio şi tipărite, iar traduceri ale acestora sunt acum disponibile în limbile germană, franceză, italiană, spaniolă, portugheză, japoneză, chineză, suedeză, olandeză, turcă, maghiară, cehă și slovacă (și mai multe limbi disponibile în viitor).

Morgan doreşte să vă cunoască părerile, aşa că sunteţi invitaţi să accesaţi www.morganricebooks.com pentru a vă înscrie în lista de contacte e-mail, pentru a primi o carte gratuită, cadouri, pentru a descărca gratuit aplicaţia, pentru a afla ultimele noutăţi, în exclusivitate, pentru a vă conecta prin Facebook şi Twitter şi pentru a păstra legătura!

Laude selecte pentru Morgan Rice

"INELUL VRĂJITORULUI" are toate ingredientele pentru a deveni un succes imediat: INTRIGI, contra-INTRIGI, mister, cavaleri curajoşi şi relaţii înfloritoare, pline de inimi zdrobite, decepţie şi trădare. Vă va delecta ore în șir și va satisface toate vârstele. Recomandat pentru biblioteca permanentă a tuturor cititorilor de ficţiune."

–-Books and Movie Reviews, Roberto Mattos

"Rice face o treabă excelentă atrăgându-te de la început în poveste, utilizând o mare calitate descriptivă care transcende simpla zugrăvire a decorului.... Frumos scrisă și extrem de rapid de citit."

–-Black Lagoon Reviews (despre Transformată)

"O poveste ideală pentru tinerii cititori. Morgan Rice a făcut o treabă bună dând poveștii o întorsătură interesantă… Proaspătă și unică. Seria se concentrează în jurul unei fete… o fată extraordinară!… Ușor de citit, dar cu acțiune extrem de rapidă… Evaluat Audiență Generală."

–-The Romance Reviews (despre Transformată)

"Mi-a captat atenţia de la început până la sfârşit şi n-am mai putut s-o las din mână…. Această poveste este o aventură extraordinară, cu un ritm alert, plină de acţiune chiar de la început. Nu te plictiseşti nicio clipă."

–-Paranormal Romance Guild (despre Transformată)

"Plină până la refuz de acţiune, idilă, aventură şi suspans. Puneţi mâna pe această carte şi vă veţi îndrăgosti încă o dată."

–-vampirebooksite.com (despre Transformată)

"O intrigă minunată, și aceasta a fost mai ales tipul de carte pe care îți va fi greu s-o pui jos seara. Finalul a fost o situație pe muchie de cuțit, atât de spectaculoasă încât veți dori imediat să cumpărați cartea următoare, doar pentru a vedea ce se întâmplă."

–-The Dallas Examiner (despre Iubită)

"TRANSFORMATĂ este o carte care rivalizează cu AMURG și JURNALELE VAMPIRILOR, și una care te va face să nu vrei să lași cartea din mână până la ultima pagină! Dacă îți plac aventura, dragostea și vampirii, această carte este pentru tine! "

–-Vampirebooksite.com (despre Transformată)

"Morgan Rice se dovedește din nou a fi o povestitoare extrem de talentată.... Va atrage o gamă largă de public, inclusiv fanii tineri ai genului vampiri/fantastic. Acesta s-a încheiat cu o situație neașteptată, pe muchie de cuțit, care te lasă șocat."

–-The Romance Reviews (despre Iubită)

Cărți de Morgan Rice

INELUL VRĂJITORULUI

CALEA EROILOR (Cartea 1)

MARȘUL REGILOR (Cartea 2)

SOARTA DRAGONILOR (Cartea 3)

STRIGĂT DE ONOARE (Cartea 4)

JURĂMÂNT DE GLORIE (Cartea 5)

ACTE DE BRAVURĂ (Cartea 6)

RITUALUL SĂBIILOR (Cartea 7)

CHEZĂŞIA ARMELOR (Cartea 8)

UN CER DE VRĂJI (Cartea 9)

O MARE DE SCUTURI (Cartea 10)

O DOMNIE DE OŢEL (Cartea 11)

TĂRÂMUL DE FOC (Cartea 12)

DOMNIA REGINELOR (Cartea 13)

JURĂMÂNTUL FRAȚILOR (Cartea 14)

VISUL MURITORILOR (Cartea 15)

TURNIRUL CAVALERILOR (Cartea 16)

DARUL BĂTĂLIEI (Cartea 17)

Trilogia supraviețuirii

ARENA UNU: VÂNĂTORII DE SCLAVI (Cartea 1)

ARENA DOI (Cartea 2)

MEMORIILE UNUI VAMPIR

TRANSFORMATĂ (Cartea 1)

IUBITĂ (Cartea 2)

TRĂDATĂ (Cartea 3)

PREDESTINATĂ (Cartea 4)

DORITĂ (Cartea 5)

LOGODITĂ (Cartea 6)

PROMISĂ (Cartea 7)

GĂSITĂ (Cartea 8)

REÎNVIATĂ (Cartea 9)

RÂVNITĂ (Cartea 10)

SORTITĂ (Cartea 11)

Ascultă seria INELUL VRĂJITORULUI în format de carte audio!

Toate drepturile rezervate. Cu excepţia cazurilor permise de Legea Drepturilor de Autor din 1976, din SUA, nicio parte din această publicaţie nu poate fi reprodusă, distribuită sau transmisă în orice formă sau prin orice mijloace sau stocată într-un sistem de baze de date sau de recuperare, fără acordul prealabil al autorului.

Acest e-book este licenţiat numai pentru uzul dumneavoastră personal. Acest e-book nu poate fi revândut sau cedat altor persoane. Dacă v-aţi dori să împărţiţi acest e-book cu o altă persoană, vă rugăm să achiziționați câte un exemplar suplimentar pentru fiecare destinatar. Dacă citiţi acest e-book şi nu l-aţi cumpărat, sau nu a fost achiziţionat numai pentru uzul dumneavoastră, atunci vă rugăm să îl returnaţi şi să achiziţionaţi o copie proprie. Vă mulţumim că respectaţi munca dificilă a acestui autor.

Aceasta este o operă de ficțiune. Numele, personajele, afacerile, organizaţiile, locurile, evenimentele şi incidentele sunt fie produsul imaginaţiei autorului sau sunt utilizate ficţional. Orice asemănare cu persoane reale, în viaţă sau decedate, este o simplă coincidenţă.

Imagine supracopertă copyright Bilibin Maksym, utilizată sub licență de la Shutterstock.com.

"Pumnal o fi ceea ce văd în faţă-mi
Şi-ntors spre mîna mea minerul său ?
O, vino să te strîng în pumnul meu !
Eu nu te am, deşi mereu te văd."

-William Shakespeare Macbeth

CAPITOLUL UNU

Regele MacGil intră împleticindu-se în camera lui, după ce băuse prea mult, iar camera se rotea și capul îi pulsa după festivitățile din noaptea aceea. O femeie al cărei nume nu îl ştia era agăţată de el pe o parte, un braţ cuprinzându-i talia, cămaşa ei pe jumătate dezbrăcată, conducând-l chicotind spre pat. Doi servitori au închis ușa în urma lor și au dispărut discret.

MacGil nu știa unde era regina lui, iar în această seară nu-i păsa. Acum ei împărțeau rareori patul – ea retrăgându-se deseori în propria cameră, mai ales în nopțile de sărbători, când mesele durau prea mult timp. Știa de distracțiile soțului ei, și nu părea să îi pese. La urma urmei, el era regele, iar regii MacGil au domnit întotdeauna absolut.

Dar pe când MacGil se îndrepta spre pat, camera se răsucea prea tare, iar el a îndepărtat-o brusc pe femeie. Nu mai avea chef de asta.

„Lasă-mă!”, a poruncit, și a împins-o de lângă el.

Femeia stătea acolo, uimită și rănită, iar ușa s-a deschis și servitorii au revenit, fiecare prinzând-o de un braț și conducând-o afară. Ea a protestat, dar țipetele ei au fost înăbușite când au închis ușa în urma ei.

MacGil se așeză pe marginea patului și își odihni capul în mâini, încercând să oprească durerea de cap. Era neobișnuit pentru el să aibă o durere de cap așa de devreme, înainte ca efectele băuturii să aibă timp să se risipească, dar seara asta fusese diferită. Totul se schimbase atât de repede. Ospățul se desfășura așa de bine; el se așezase cu o bucată frumoasă de friptură și un vin puternic, atunci când acel băiat, Thor, a trebuit să apară și să strice totul. Mai întâi a fost intruziunea lui, cu visul lui prostesc; apoi a avut îndrăzneala să îi dea cupa jos din mână.

Apoi, a trebuit să apară câinele ăla și să lingă vinul și să cadă mort în fața tuturor. De atunci MacGil a fost șocat. Realizarea îl lovise ca un ciocan: cineva a încercat să-l otrăvească. Să-l asasineze. Abia putea sa proceseze situația. Cineva s-a strecurat pe lângă gărzile sale, trecând și de degustătorii lui de vin și de mâncare. Fusese la un pas de a muri, iar asta încă îl zguduia.

Și-a amintit că Thor a fost luat și dus în temnita, şi s-a întrebat din nou dacă aceasta a fost porunca dreaptă. Pe de o parte, desigur, nu se putea ca băiatul să fi știut că pocalul a fost otrăvit, decât dacă el însuşi pusese otrava, sau fusese oarecum complice la crimă. Pe de altă parte, el știa că Thor avea puteri profunde și misterioase – prea misterioase – și, probabil, chiar spusese adevărul: poate că într-adevăr văzuse asta într-un vis. Poate că Thor chiar îi salvase viaţa, şi poate că MacGil trimisese în temniță singura persoană cu adevărat loială.

Capul lui MacGil pulsă de durere la acel gând, cum stătea acolo masându-și fruntea prea ridată, încearcând să înțeleagă toată situația. Dar el băuse prea mult în seara aceasta, mintea lui era prea încețoșată, gândurile i se învârteau nebunește şi nu reușea să-i dea de cap. Era prea cald aici, o noapte de vară sufocantă, corpul său supraîncălzit de ore întregi de exagerat cu mâncarea şi băutura, şi se simțea transpirând.

S-a întins și și-a aruncat mantia, apoi cămaşa de afară, dezbrăcându-se până a rămas doar cu cămașa de corp. Și-a sters sudoarea de pe frunte, apoi de pe barbă. S-a lăsat pe spate şi și-a scos cizmele enorme și grele, una câte una, şi și-a mișcat degetele de la picioare când au ajuns la aer. Stătu acolo și suflă din greu, încercând să-și recapete echilibrul. Burta lui crescuse azi şi era o povară. A dat din picioare și s-a întins pe spate, odihnindu-și capul pe pernă. Oftă și privi în sus, dincolo de cei patru stâlpi ai baldachinului, către tavan, şi își dori ca acesta să nu se mai învârtă.

Cine ar vrea să mă omoare? se întrebă din nou. El îl iubise pe Thor ca pe un fiu, şi o parte din el simţea că nu ar putea fi el. Se întreba cine altcineva ar putea fi, ce motiv ar putea avea – şi cel mai important, dacă ei vor încerca din nou. Oare era în siguranţă? Fuseseră oare corecte declaraţiile lui Argon?

MacGil simți cum ochii lui se îngreunează, tocmai când simţea răspunsul aproape de a i se cristaliza în minte. Dacă mintea lui ar fi fost doar un pic mai clară, poate ar fi putut să-și dea seama de toate. Dar va trebui să aştepte lumina dimineții pentru a-și convoca consilierii, pentru a porni o anchetă. Întrebare din mintea lui nu era cine l-a vrut mort – ci cine nu-l vroia mort. Curtea sa era plină de oameni care-i râvneau tronul. Generali ambiţioși; membri intriganți ai consiliului; nobili şi lorzi lacomi de putere; spioni; vechi rivali; asasini de la clanul McCloud – şi poate chiar de la Sălbatici. Poate chiar mai aproape de atât.

Ochii lui MacGil aproape se închiseră pe măsură ce adormea; dar ceva i-a atras atenţia și i-a ţinut deschiși. El a detectat mişcare şi s-a uitat într-acolo, observând că servitorii lui nu erau acolo. Clipi confuz. Servitorii lui nu-l lăsau niciodată singur. De fapt, nu-și putea aminti când fusese ultima dată singur în această cameră, doar el. Nu-și amintea să le fi poruncit să plece. Chiar şi mai ciudat: uşa lui era larg deschisă.

În acelaşi moment, MacGil auzi un zgomot din partea îndepărtată a camerei, şi se întoarse să se uite. Acolo, strecurându-se de-a lungul peretelui, venind din umbre în lumina torțelor, era un bărbat înalt, subțire, purtand o mantie neagră și cu gluga trasă pe față. MacGil clipi de mai multe ori, întrebându-se dacă avea vedenii. La început era sigur că au fost doar umbre, lumina pâlpâitoare a torţelor care juca feste ochilor lui.

Dar un moment mai târziu figura era cu câțiva paşi mai aproape si se apropia rapid de patul lui. MacGil a încercat să se concentreze în lumina slabă, să vadă cine era; începu instinctiv să se ridice, şi fiind războinicul experimentat care era, și-a dus mâna la talie, căutând o sabie, sau cel puţin un pumnal. Dar se dezbrăcase şi nu avea nicio armă acolo. Stătu, neînarmat, pe patul său.

Figura se mișca repede acum, ca un şarpe în noapte, apropiindu-se tot mai mult, iar pe măsură ce MacGil se ridică, reuși să-i vadă fața. Camera încă se rotea, iar beţia l-a împiedicat să înţeleagă clar, dar pentru un moment, el ar fi putut jurat că era fața fiului său.

Gareth?

Inima lui MacGil s-a umplut brusc de panică, pe când se întreba ce ar putea să facă el aici, neanunțat, atât de târziu în noapte.

„Fiul meu?”, strigă el.

MacGil văzu intenţia ucigașă în ochii lui, şi era tot ce-i trebuia să vadă – a început să sară jos din pat.

Dar figura se mișcă prea repede. El sări în acţiune, şi înainte ca MacGil să poată ridica mâna ca să se apere, era strălucirea metalului în lumina torțelor, şi, rapid, prea rapid, o lamă străpungea aerul – şi se cufunda în inima lui.

MacGil țipă, un strigăt adânc și întunecat de suferinţă, şi fu surprins de sunetul propriului strigăt. Era un strigăt de luptă, unul pe care îl auzise de prea multe ori. Era strigătul unui războinic rănit de moarte.

MacGil simți metalul rece trecând printre coastele sale, împingând prin mușchi, amestecându-se cu sângele lui, apoi împingând mai adânc, tot mai adânc, durerea mai intensă decât orice și-a imaginat el vreodată, pe când părea să nu se mai oprească niciodată din drum. Cu un icnet adânc, simţi sânge fierbinte, sarat, umplându-i gura, simți cum respiraţia îi devine dificilă. Se forţă să privească în sus, la fața ascunsă în glugă. Fu surprins: se înșelase. Nu era fața fiului său. Era altcineva. Cineva cunoscut. Nu-și putea aminti cine, dar era cineva apropiat de el. Cineva care semăna cu fiul său.

Creierul lui era ravășit de confuzie, pe când încerca să dea un nume feței.

Cum figura stătea deasupra lui, ținând cuţitul, MacGil cumva a reuşi să ridice o mână şi s-o împingă în umărul bărbatului, încearcând să-l facă să se oprească. Simți o explozie de putere a vechiului războinic ridicându-se în el, simți puterea strămoșilor săi, simți o parte profundă a sa, cea care-l făcea rege, care nu se dădea bătută. Cu un singur brânci gigant, el reuşi să-l împingă înapoi pe asasin cu toată forța.

Omul era mai subtire, mai fragil decat se gândise MacGil, şi s-a poticnit înapoi cu un strigăt, împiedicându-se de partea cealaltă a camerei. MacGil reuşi să se ridice în picioare şi, cu un efort suprem, duse mâna și îşi scoase cuţitul din piept. Îl aruncă de-a curmezișul camerei şi acesta lovi podeaua de piatră zdrăngănind, alunecând pe ea, şi se ciocni de peretele opus.

Bărbatul, a cărui glugă îi căzuse înapoi pe umeri, se dădu înapoi împleticindu-se şi se uită înapoi, cu ochii larg deschiși de frică, pe când MacGil începu să se apropie de el. Omul se întoarse şi fugi prin cameră, oprindu-se doar suficient de mult ca să-și ridice pumnalul înainte de a fugi.

MacGil încercă să-l urmărească, dar bărbatul era prea rapid, şi brusc durerea reveni, străpungându-i pieptul. El simţi cum își pierde puterile.

MacGil stătu acolo, singur în cameră, şi se uită în jos la sângele care-i curgea din piept, în palmele întinse. Se prăbuși în genunchi.

Își simţi trupul răcindu-se și se lăsă pe spate încercând să strige după ajutor.

„Gardă”, a sunat țipătul său slab.

Respiră adânc, şi într-o agonie supremă, reuşi să-și mobilizeze vocea adâncă. Vocea unui care a fost odată rege.

„GĂRZI!” a strigat el.

Auzi paşi pe un hol îndepărtat, apropiindu-se încet. Auzi deschizându-se o uşă îndepărtată, simți corpuri apropiindu-se de el. Dar camera se rotea din nou, şi de această dată nu de la băutură.

Ultimul lucru pe care l-a văzut a fost podea rece de piatră, ridicându-se să-i întâlnească fața.

CAPITOLUL DOI

Thor apucă mânerul de fier al ușii imense de lemn din fața sa şi trase cu toată puterea. Se deschise încet, scârţâind, şi revelă în faţa lui camera regelui. Făcu un pas înăuntru, simțind cum i se ridică firele de păr pe mâini când trecu pragul. Simțea aici o mare întunecime, zăbovind în aer ca o ceaţă.

Thor făcu mai mulți pași în camera, auzind trosnetul torţelor pe pereţi pe măsură ce mergea către corpul care zăcea grămadă pe podea. Simţise deja că era regele, că fusese ucis – că el, Thor, a ajuns prea târziu. Thor nu putea decât să se întrebe unde erau toate gărzile, de ce nu fusese nimeni aici să-l salveze.

Genunchii lui Thor se înmuiară pe când făcea ultimii pași către cadavru; el îngenunche pe piatră, apucă umărul, deja rece, și îl întoarse pe rege cu fața în sus.

Acesta era MacGil, fostul său rege, zăcând acolo, cu ochii larg deschişi, mort…

Thor se uită în sus și brusc îl văzu pe servitorul regelui stând deasupra lor. El ține un pocal mare, bătut cu pietre scumpe, pe care Thor îl recunoscu de la ospăț, făcut din aur masiv şi acoperit cu rânduri de rubine şi safire. În timp ce se holba la Thor, servitorul îl vărsă încet pe pieptul regelui. Vinul îl stropi pe Thor pe toată fața.

Thor auzit un țipăt și se întoarse să-și vadă șoimița, pe Estopheles, așezată pe umărul regelui; ea linse vinul de pe obrazul lui.

Thor auzi un zgomot şi se întoarse și-l văzu pe Argon, stând în picioare lângă el, privind în jos cu asprime. Într-o mână ținea coroana care strălucea. Într-alta își ținea toiagul.

Argon veni și așeză coroana ferm pe capul lui Thor. Thor o putea simți, greutatea ei apăsându-l, potrivindu-se perfect, metalul ei îmbrăţişându-i tâmplele. El se uită mirat la Argon.

„Tu eşti Rege acum”, declară Argon.

Thor clipi, iar când deschise ochii, înaintea lui stăteau toți membrii Legiunii, Legiunii de Argint, sute de bărbați și băieți înghesuiți împreună în cameră, toți cu fața spre el. Ca unul, toți au îngenuncheat, apoi s-au închinat către el, cu fața până la pământ.

„Regele nostru”, a venit un cor de voci.

Thor s-a trezit brusc. Se ridică în șezut, respirând greu, uitându-se în jur. Era întuneric aici, și umed, iar el și-a dat seama că stătea pe o podea de piatră, cu spatele la perete. Se chinui să vadă pe întuneric, văzu la distanță bare de fier şi, dincolo de ele, o torţă care pâlpâia. Apoi și-a amintit: temnița. Fusese târât aici jos, după ospăț.

Își aminti de acel soldat care-i dăduse un pumn în față și-și dădu seama că trebuie să fi fost inconştient; nu ştia pentru cât timp. Se ridică în picioare, respirând mai adânc, încercând să facă să dispară visul cumplit. Păruse atât de real. Se rugă să nu fie adevărat, ca regele să nu fie mort. Imaginea regelui mort era bine înfiptă în mintea lui. Thor văzuse cu adevărat ceva? Sau totul fusese doar imaginatia lui?

Thor simți cum cineva-l lovi cu piciorul în talpă şi privi în sus să vadă o figură stând în picioare deasupra lui.

„Era și vremea să te trezești”, se auzi vocea. „Astept de ore întregi”.

În lumina slabă Thor desluși fața unui adolescent, cam de vârsta lui. Era subţire, scund, cu obrajii scobiți şi pielea ciupită de vărsat – și totuși ceva bun şi inteligent părea să existe în spatele ochiilor lui verzi.

„Eu sunt Merek”, spuse el. „Colegul tău de celulă. Pentru ce ești aici?”

Thor stătu drept, încercând să-și adune cumpătul. Se sprijini cu spatele de perete, își trecu mîinile prin păr şi încercă să-şi amintească, să pună toate lucrurile cap la cap.

„Ei spun că ai încercat să-l omori pe rege”, a continuat Merek.

„El chiar a încercat să-l omoare, şi o să-l rupem în bucăţi dacă iese vreodată din spatele acestor gratii”, mârâi o voce.

Izbucni un cor de zornăituri, cupe de cositor lovite de barele de metal, și Thor se uită să vadă întregul coridor plin cu celule, deținuții cu aspect grotesc lipindu-și capul de gratii și, în lumina pâlpâitoare a torțelor, rânjind la el. Cei mai mulți erau nerași, cu dinți lipsă, iar unii arătau ca și cum ar fi fost aici de ani de zile. Era o privelişte înfricoşătoare şi Thor se forţă să se uite în altă parte. Chiar se afla cu adevărat aici jos? Va rămâne oare prizonier aici, cu oamenii ăștia, pentru totdeauna?

„Nu-ți face griji de ei”, spuse Merek. Suntem doar noi doi în celula asta. Ei nu pot intra. Și mie nu-mi pasă deloc dacă l-ai otrăvit pe rege. Aş dori să-l otrăvesc chiar eu.

„Nu l-am otrăvit pe Rege”, spuse Thor indignat. „Nu am otrăvit pe nimeni. Am încercat să-l salvez. Tot ce am făcut a fost să-i răstorn pocalul.”

„Şi cum ai știut că pocalul a fost otrăvit?” ţipă o voce din josul culoarului, care trăgea cu urechea. „Magie, presupun?”

Un cor de rasete cinice veni din susul şi din josul coridorului de celule.

"E vrăjitor!" a strigat unul dintre ei, batjocoritor.

Ceilalți au râs.

"Nu, era doar o presupunere norocoasă!" urlă altul, spre încântarea celorlalți.

Thor se încruntă, urând acuzaţiile, vrând să-i convingă pe toti de adevăr. Dar ştia că ar fi o pierdere de timp. În plus, nu trebuia să se apere în fața acestor criminali.

Merek îl studie, cu o privire care nu era la fel de sceptică precum a celorlalți. Se uita ca și cum delibera.

"Eu te cred," spuse el calm.

"Mă crezi?" întrebă Thor.

Merek ridică din umeri.

"La urma urmei, dacă ai de gând să-l otrăvești pe rege, ai fi chiar atât de prost să-i spui?"

Merek se întoarse şi se îndepărtă câţiva paşi în partea sa de celul şi se lăsă pe spate sprijinit de perete şi se aşeză cu fața spre Thor.

Acum Thor era curios.

"Pentru ce ești tu aici? " întrebă el.

"Sunt un hoţ", răspunse Merek, oarecum cu mândrie.

Thor a fost luat prin surprindere; el nu fusese niciodată înainte în prezența unui hoț, unui adevărat hoț. El nu se gândise niciodată să fure şi a fost mereu uimit să realizeze că unii oameni o făceau.

"De ce faci asta?" întrebă Thor.

Merek ridică din umeri.

"Familia mea nu are niciun pic de mâncare. Ei trebuie să mănânce. Nu am niciun pic de şcoală, sau orice aptitudini de orice fel. Furtul este ceea ce ştiu. Nimic important. Mai mult mâncare, în general. Orice altceva îi ajută de pe azi pe mâine. Am scăpat cu asta de ani de zile. Apoi am fost prins. De fapt acum m-au prins a treia oară. A treia oară e cel mai rău."

"De ce?" întrebă Thor.

Merek tăcu, apoi clătină încet din cap. Thor putea vedea cum ochii i se umplu de lacrimi.

"Legea regelui este strictă. Nicio excepţie. A treia abatere, îți taie mâna."

Thor era îngrozit. Privi în jos la mâinile lui Merek ; ambele erau acolo.

"Nu au venit încă după mine ", spuse Merek. "Dar vor veni."

Thor se simți groaznic. Merek privi în depărtare, ca și cum s-ar fi ruşinat, şi Thor făcu la fel, nedorind să se mai gândescă la asta.

Thor își puse capul în mîini, capul care îl omora, încercând să-și adune gândurile. Ultimele câteva zile păreau un vârtej; atât de multe se întâmplaseră atât de repede. Pe de o parte, simţi un sentiment de succes, de răzbunare: el a văzut viitorul, a prevăzut otrăvirea lui MacGil și l-a salvat de ea. Poate că, până la urmă, soarta putea fi schimbată, – probabil că destinul putea fi modificat. Thor simţi un sentiment de mândrie: el și-a salvat regele.

Pe de altă parte, era aici, în temniţă, neputând să-ți curățe reputația. Toate speranţele şi visele lui erau spulberate, orice şansă de a se alătura Legiunii pierdută. Acum, era norocos daca nu-și petrecea aici restul zilelor. Îl durea să se gândească că MacGil, care îl primise pe Thor ca un tată, singurul părinte adevărat pe care l-a avut vreodată, chiar credea că Thor a încercat să-l omoare. Îl durea să știe că Reece, cel mai bun prieten al său, ar putea crede că el a încercat să-i omoare tatăl. Sau chiar mai rău, Gwendolyn. El se gândi la ultima lor întâlnire – cum ea a crezut că el se ducea la bordeluri – şi simţi ca și cum tot ce era bun în viaţa lui i-a fost tras de sub picioare. Se întreba de ce i se întâmplau toate astea lui. Până la urmă, el a vrut doar să facă bine.

Thor nu știa ce se va întâmpla cu el; nici nu-i păsa. Tot ce vroia acum era să-și curățe numele, ca oamenii să ştie că el nu a încercat să-l rănească pe rege; că el avea puteri reale, că el a văzut într-adevăr viitorul. Nu ştia ce se va întâmpla cu el, dar ştia un lucru: trebuia să iasă de aici. Într-un fel.

Înainte ca Thor să-și poată termina gândul, auzi paşi, cizme grele topăind în drumul lor în jos pe coridoarele de piatră; se auzea un zdrăngănit de chei, şi, câteva momente mai târziu, apăru în vedere un temnicer voinic, omul care-l târâse pe Thor aici şi-l îi dăduse un pumn în faţă. La vederea lui Thor simţi durerea crescându-i în obraz, deveni pentru prima dată conştient de ea şi simți o repulsie fizică.

"Ei bine, dacă nu este piaza rea care a încercat să-l omoare pe rege," se încruntă temnicerul, răsucind cheia de fier în broască. După mai multe clinchete care reverberau, se întinse și făcu uşa celulei să alunece înapoi. Purta cătușe într-o mână, și avea atârnat la brâu un topor mic.

"O să-ți primești partea", a mârâit la Thor, apoi se întoarse spre Merek "dar acum e rândul tău, hoț mic. A treia oară,"a spus el cu un zâmbet răutăcios,"fără excepţii."

Se aruncă spre Merek, apucându-l cu duritate, îi trase braţ la spate, închise una dintre cătușe, apoi fixă celălalt capăt într-un carlig de pe perete. Merek ţipă, trăgînd salbatic de cătușe, încearcând să se elibereze; dar era inutil. Temnicerul trecu în spatele lui şi îl apucă, îl ținu într-o îmbrăţişare de urs, îi prinse braţul liber şi îl plasă pe o margine de piatră.

"Asta o să te învețe să nu furi," mârâi el.

Își scoase securea de la brâu şi o ridică deasupra capului, cu gura deschisă larg, dinţii urâți ieșind în afară când mârâia.

"NU!" țipă Merek.

Thor stătea acolo, îngrozit, privind fascinat cum temnicerul a adus arma în jos, țintind încheietura pumnului lui Merek. Thor și-a dat seama că în câteva secunde, mâna sărmanului băiat sărac va fi tăiată, pentru totdeauna, pentru nici un alt motiv decât niște furtișaguri de mâncare, cu care să-și ajute familia să nu moară de foame. Nedreptatea situației îl ardea pe dinăuntru, şi ştia că nu o putea permite. Pur și simplu nu era corect.

Thor își simți tot corpul cum se înfierbântă, iar apoi simți o arsură în interior, ridicându-se din picioare și curgându-i prin palme. Simți cum timpul încetinește, se simțea deplasându-se mai repede decât bărbatul, a simțit fiecare clipă din fiecare secundă, pe când toporul bărbatului atârna acolo în aer. Thor simţi o minge de energie arzândă în palma sa şi o aruncă spre temnicer.

Văzu cu uimire că sfera galbenă zbură din palma lui, prin aer, iluminând celula întunecată și lăsând o dâră luminoasă – şi merse de-a dreptul spre fața temnicerului. L-a lovit în cap, și pe când a făcut-o, el a scăpat toporul și a zburat prin celulă, lovindu-se de perete și prăbușindu-se. Thor îl salvă pe Merek cu o fracțiune de secundă înainte ca lama să ajungă la încheietura mâinii lui.

Merek se uită cu ochii mari la Thor.

Temnicerul își scutură capul şi începu să se ridice, să-l prindă pe Thor. Dar Thor simţi cum puterea arde prin el, iar când temnicerul se ridică în picioare și se întoarse cu fața spre el, Thor fugi înainte, sări în aer şi-l lovi în piept. Thor simţi o putere pe care n-a cunoscut-o niciodată fulgerând prin trupul său şi auzit un trosnet când lovitura sa l-a trimis pe bărbatul masiv înapoi prin aer, zdrobindu-l de perete, şi în jos într-un morman pe podea, cu adevărat inconştient de data aceasta.

Merek stătea acolo, in stare de soc, iar Thor ştia exact ce trebuia să facă. El apucă toporul, se repezi spre el, ținu cătușele lui Merek pe piatră, şi le lovi cu toporul. O scânteie mare zbură prin aer când lanțul de legătură fu retezat. Merek a tresărit, apoi a ridicat capul şi s-a uitat la lanţul care atârna în jos până la picioarele lui, şi și-a dat seama că e liber.

Se uită înapoi spre Thor, cu gura căscată.

"Nu știu cum să-ți mulțumesc", spuse Merek. "Nu ştiu cum ai făcut asta, orice ar fi, sau cine esti, sau ce esti – dar tu mi-ai salvat viaţa. Îți sunt dator. Şi asta e ceva ce nu tratez cu uşurință."

"Nu-mi datorezi nimic," spuse Thor.

"Greşit," spuse Merek, întinzând mâna și strângându-l pe Thor de antebraţ. "Esti fratele meu acum. Si eu te voi răsplăti. Într-un fel. Într-o zi."

Cu aceasta, Merek se întoarse, ieși grăbit pe ușa deschisă a celulei, și fugi pe coridor, în strigătele celorlalți prizonieri.

Thor s-a uitat în jur, l-a văzut pe temnicerul inconştient, uşa deschisă a celulei, şi şi-a dat seam că și el trebuie să acţioneze. Strigătele prizonierilor erau tot mai puternice.

Thor a ieşit, s-a uitat în ambele direcții şi a decis să alerge în sens opus față de Merek. Până la urmă, nu puteau să-i prindă pe amândoi odată.